"Cel care zambeste atunci cand lucrurile iau o intorsatura proasta s-a gandit deja pe cine sa dea vina."

Robert Bloch


Avem nevoie de frumos?

Astazi am avut de facut un text argumentativ la scoala pe tema "Avem nevoie de frumos?". Argumentarea mea arata cam asa:


De multe ori auzim termenul "frumos". Oare cum ar fi daca, el si ceea ce exprima acesta, nu ar exista?
In primul rand dau ca exemplu natura: daca nu ar fi frumoasa, toti copacii, toate florile ar fi uscate, lipsite de viata. Astfel, mediul inconjurator ar transmite un sentiment suparator asupra oamenilor.
In al doilea rand, artele: teoretic, arta exprima frumosul. Titu Maiorescu spunea ca "Frumosul ne rupe de realitate si ne transpune in lumea fictiunii ideale care are un efect purificator asupra noastra." In schimb, daca ar fi invers, astfel incat artele sa exprime uratul (ceea ce, pe de o parte, incepe sa se instaleze tot mai mult in zilele noastre), ar servi drept un exemplu negativ omenirii, in special asupra tinerilor, care sunt in plina dezvoltare, copii care, in viitor, vor forma societatea.
Acestea fiind spuse, consider ca avem nevoie, cu totii, de frumos. El ne lumineaza zilele constant, prin farmecul sau.


Voi ce credeti? Ce rol are frumosul in viata voastra?