Școala Radio

Școala Radio

Am aflat de existența proiectului Școala Radio pe data de 27 aprilie a acestui an, dintr-un anunț primit pe mail. Anunțul aducea la cunoștință că pe 1 mai se va desfășura etapa de selecție pentru cel de-al 3-lea stagiu al proiectului. Fiind înnebunită după tot ceea ce ține de radio, am spus că merg la selecție, văd care e treaba, dacă intru - bine, dacă nu intru - și-așa e bine. La câteva zile după aceea am aflat că am fost acceptată să particip. Încântare maximă!
Proiectul Școala Radio se constituie din 6 module (programe, știri, muzical, producție, marketing, etic și juridic), în total 120 de ore de pregătire, în weekend-uri. Pe limba noastră asta înseamnă, oareșcum, să îți „pierzi” între 4 și 6 ore din weekend-uri, timp de aproximativ 3 luni. Totuși, din proprie experiență, aș putea să vă spun că acestea nu sunt pierdute absolut deloc. Fiecare oră, fiecare minut, chiar fiecare secundă... se merită!
Primele 4 module au fost, în proporție de >90%, practice. În timpul cursurilor învățam să lucrăm la butoane, să scriem și să citim știri, să prezentăm emisiuni, să creăm jingle-uri/promo-uri/hit-mix-uri ș.a.m.d. Era super fain. Atmosfera era permanent încărcată de emoțiile fiecăruia dintre noi, de frica de-a nu strica pe la butoane ceva și, în același timp, de bucuria de-a fi acolo. Ultimele 2 module au fost, în mare măsură, teoretice, însă au cuprins zeci de noțiuni interesante și care, într-o bună zi, ne vor folosi (chiar dacă acum nu prea ne dăm seama unde și când).
Personal, am realizat că, participând la Școala Radio, am avut numai de câștigat: i-am întâlnit pe tutori (Bogdan Calu - programe; Cătălin Fartaeș - știri; Marcel Platon - muzical; Cătălin Nunu - producție; Ioana Grindean - marketing; Viorel Nistor - etic și juridic), niște oameni minunați, cărora le mulțumesc că au avut răbdare cu noi și au avut bună-voința de-a ne împărtăși atâtea lucruri minunate; mi-am cunoscut colegii mai bine și ne-am împrietenit; am învățat multe lucruri într-un timp relativ scurt și chiar mi-am petrecut weekend-urile făcând ceva folositor și amuzant în același timp.
Dacă vreodată m-ar întreba cineva de-aș trece iar prin experiența aceasta, cu siguranță aș spune „DA!”. Pentru că merită!

Vă mulțumesc!

Modernizare

Ei şi pentru că timpul trece, oamenii şi tehnologia se modernizează, m-am gândit să nu fiu tocmai eu cea care rămân în urmă. Aşadar, iată-mă şi pe mine cu pagină pe facebook pentru blog-ul meu.
Nu-mi doresc să scriu des, mult şi prost. Îmi place să scriu atunci când simt nevoia, cât e potrivit şi bine. Asta explică oarecum lunile pline de pauze între postările mele.


Câteva detalii legate de statutul meu actual: Din 3 octombrie 2011 sunt, oficial, studentă a Universităţii Babeş Bolyai, Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării, specializarea Jurnalism.
Am nişte colegi foarte simpatici şi, într-un timp foarte scurt, cu toţii am devenit o nouă mică familie.

Daca as fi...

Daca as fi un munte, as... fi de neclintit.

Daca as fi o strada, as... calauzi oamenii.

Daca as fi o piatra, as... fi puternica.

Daca as fi un nor, as... as fi deasupra tuturor.

( Exercitiul numarul 1, pagina 125, Limba si literatura romana: manual pentru clasa a 12-a, Corint, 2007)

Avem nevoie de frumos?

Astazi am avut de facut un text argumentativ la scoala pe tema "Avem nevoie de frumos?". Argumentarea mea arata cam asa:


De multe ori auzim termenul "frumos". Oare cum ar fi daca, el si ceea ce exprima acesta, nu ar exista?
In primul rand dau ca exemplu natura: daca nu ar fi frumoasa, toti copacii, toate florile ar fi uscate, lipsite de viata. Astfel, mediul inconjurator ar transmite un sentiment suparator asupra oamenilor.
In al doilea rand, artele: teoretic, arta exprima frumosul. Titu Maiorescu spunea ca "Frumosul ne rupe de realitate si ne transpune in lumea fictiunii ideale care are un efect purificator asupra noastra." In schimb, daca ar fi invers, astfel incat artele sa exprime uratul (ceea ce, pe de o parte, incepe sa se instaleze tot mai mult in zilele noastre), ar servi drept un exemplu negativ omenirii, in special asupra tinerilor, care sunt in plina dezvoltare, copii care, in viitor, vor forma societatea.
Acestea fiind spuse, consider ca avem nevoie, cu totii, de frumos. El ne lumineaza zilele constant, prin farmecul sau.


Voi ce credeti? Ce rol are frumosul in viata voastra?

Prima zi de scoala - Clasa a 11-a. Yeeeyy!!

Uuh, trezirea la 7 jumate (e un chin pt mine...) In fine, trecem peste partea asta.. Cafeluta de dimineata, aranjatul lucrurilor, "stylingul" (mda... putin dermatograf, un balsam de buze si inca putin fixativ in par... asta e, sunt gata!).
Ajung la scoala... mai sa nu-mi recunosc colegii. Apoi slujba religioasa de inceput de an.. care tine 1 ora, 2... 3.. depinde cat chef de vorba au preotii, profii si directorul. Rabdare putina, timp din belsug, dar noi ne grabeam sa plecam la un bar la o bere/un suc, doar a inceput scoala, nu-i asa? Trebuie sa sarbatorim. Asta e cel mai important.
Ei bine cam atat pentru azi, ne vedem maine dimineata la scoala!!

Inca o saptamana

In urmatoarea saptamana incep sa se incheie mediile si miercuri (10.06) am scapat de scoala. Scap de zilele acelea in care trebuie sa ma trezesc la 7 sa ajung pe 8 si 20 la scoala, scap de profesorii aceia care ma bat la cap incontinuu cu intrebari din lectia de zi, de colegii care uneori imi dau bataie de cap, de multimea aceea de oameni in jurul meu intrebandu-ma tot felul de lucruri cu/fara sens. Acum voi putea dormi linistita pana la orele 12-13, in fiecare zi. Astept zilele acelea de relaxare, in care nu va trebui sa ma gandesc ca nu mi-am scris tema la romana pe a 2-a zi.


Varaaaaaaaa!!! Acum e randul tau sa ne umplii vietile de culoare si caldura!

Alte creatii

Selectate din nr.2 (mai 2009) al revistei scolii -Fitzuica-




Doua boboace (Daniela)


Anul trecut eram in primul an de liceu si am avut parte de multe intamplari si bune si rele, dar cea mai amuzanta sotie a fost la o ora de informatica.


Impreuna cu Ema ne-am decis sa nu mergem la cabinet si sa stam in clasa. Colega mea de banca, Jully, ne-a promis ca ne ajuta, ea fiind sefa clasei, ce avea cheile. Am rugat-o sa ne inchida pana ce se termina ora. Ne jucam intr-o veselie de-a "preotul si omul pacatos", eu fiind preotul, iar Ema, pacatosul. Am luat fata de masa de pe catedra, i-am pus-o Emei pe cap si am inceput sa o intreb: "Zi, fata mea, cu ce L-ai suparat pe Dumnezeu?", iar ea imi raspundea: "Cu multe, parinte, am furat, am vorbit urat si multe altele". Dar, ca prin miracol, a venit doamna profesoara si ne-a prins in clasa, iar noi ne-am ascuns sub catedra, speriate. S-a terminat "spovada", dupa cum va imaginati si a urmat pedeapsa divina.






Sub semnul prieteniei (Bitza)


Un fost coleg, Daniel, a aruncat dupa mine cu un pix. Eu m-am suparat. Dani a vrut sa se autopedepseasca in acelasi mod si s-a lovit singur cu un creion mecanic in cap. Creionul i s-a infipt in frunte si-a ramas atarnat, spre stupoarea clasei care ramase fara glas.






Miracolul Bitza (Adi)


Bitza, colegul nostru drag, din nou a incercat sa ne relateze o intamplare unica. Inca nu inteleg ce a vrut sa ne arate, dar cred ca erau ceva miscari de arte martiale deoarece, in incercarea lui de mimica, s-a lovit cu pumnul peste nas si a inceput sa sangereze destul de tare. Clasa a pufnit in ras, pe cand el tasnea pe usa spre cabinetul medical.




Albert, prietenul nostru (Vlad)


Era inceputul clasei a X-a. Ajutam la mutarea scolii si, in fosta clasa a XII-a, am tras o sperietura grozava la vederea unui schelet agatat de un stativ. Dupa ce ne-am revenit, ne-am intors si l-am botezat Albert. L-am scos in curtea Episcopiei si l-am asezat pe un fotoliu, cu o pereche de ochelari tip parbriz si o tigara in gura, asteptand sa vedem si efectul asupra trecatorilor. Ne-am facut chiar poze cu el.


Nu stim pe unde o fi acum, dar speram sa ne reintalnim. Te asteptam, draga Albert.




Inteligenta de capra (Violeta)


Capra mea miroase cartea
Pentru a savura cultura...
Si-a fugint cu cartea-n gura!...
Iata-ma fara lectura!


Capra, capra, cartea mea
Behaie in gama fa
Si pe mine-acum la scoala
M-asculta o profesoara...


Daca, din cauza ta,
Franjurata-i opera,
Cu amenda m-oi afla
Si-un subiect anapoda.




Cam atat... deocamdata. Mai sunt cateva, dar trebuie sa le primesc intai. :p




...Continuarea :)




Copac si luna (Jully)


Un copac dat uitarii, un copac lasat singur in lume. Noaptea il cuprinde si toate lucrurile bune, dispar in intuneric, iscat de o tristete tipica.


In aceste vremuri de depresie, nimanui nu ii mai pasa. Daca ai prieteni, nu te increde in ei si nu depinde de nimeni. Un copac uitat, singur, pierdut, alungat, care nu mai are scapare. Sub lumina lunii aprigi se pierde in darul ei, albul pur si neinlocuit il invaluie.


Singuratatea il arde, alungarea il face sa sangereze. Se usuca incet, indurerat. Moare pierdut in lumina clara a lunii argintii, se intoarce la ea, se intinde spre aceasta si moare linistit stiind ca luna ii este partenera de discutie sau partenera de noapte. Moartea copacului provoaca tristetea lunii. Dupa 2 zile, luna incepe sa zambeasca, copacul singuratic statea alaturi de ea. Prietenia lor ii tinea impreuna. Fie spirit, fie viu, ei nu sunt de despartit.




Starea de imblanzire (Ema)


De atata scoala parca adorm,
De atata scoala ma sting domol.
Si parca visez la ce a fost,
Aproape totul fara rost,
Un gand mai am,
Un singur of,
Imblanzirea la tot, ce,
Ce este fara rost.
Un gand mai am,
Un vis aparte,
La intoarcerea intr-o parte,
Revedere ca-n povesti,
Of, ce dulce amintire!

Copilaria

Ca tot am avut acest subiect pentru teza de psihologie, mi-am amintit cateva lucruri legate de copilarie.


Copilaria este perioada in care nu stii nimic altceva, decat sa te joci, sa faci glume si iar sa te joci. Este cea mai frumoasa etapa din viata unui om.


Ce bine era in zilele acelea calde, de vara, in care stateam cu prietenii in fata blocului si nu faceam altceva, decat sa ne jucam cu mingea, sa sarim coarda sau sa jucam flori, fete si baieti.. Daca stau sa ma gandesc, mai sunt cateva jocuri pe care mi le amintesc pe moment: de-a v-ati ascunselea, omul negru, am venit din America ... ce vremuri..


Cand stau acum, cateodata, prin parcuri si privesc acele suflete cum alearga si se joaca tot felul de jocuri pe care, azi, adultii nu le stiu sau au uitat de mult de ele... iti cam da de gandit.


Ar fi atat de grozav sa fiu iar o copila, sa nu trebuiasca sa ma trezesc dimineata la 7, sa ajung pe 8 la scoala, sa nu existe acea graba zilnica in viata mea; mi-e dor de zilele in care desenam cu creta pe aleea din fata blocului, mi-e dor sa stau in iarba ore intregi privind acei nori pufosi, care mai de care mai interesanti, imaginandu-mi ca au o anumita forma sau ca incearca sa-mi trimita un mesaj pe care sa-l inteleg doar eu.


Era superb cand credeam ca totul se rezuma numai la dulciuri, joaca si somn, fara alte obligatii.


Copilaria e vremea aceea in care crezi in povesti cu printi si printese, in care esti absolut convins ca poti cumpara orice cu pretul unei inghetate, in care crezi ca partenerii tai de joaca abia cunoscuti, iti vor ramane prieteni pentru totdeauna. E o perioada plina de vise, de imaginatie si veselie.



Acum, cand privesc in urma, realizez ca in timpul copilariei mele am avut parte de multe clipe memorabile, care nu se pot uita niciodata.


Copilaria e frumoasa, profitati de ea cat puteti!

Nu stiu.

Acum sunt happy !! De ce? Ei bine, in primul rand am scapat de tezele "alea grele" (romana, geogra, engleza). Acum mi-a mai ramas cea la psiho, dar nu ma streseaza absolut deloc. Imi plac orele de psiho (mai ales cele in care nu facem nimic). Teza va fi "floare la ureche" (nu va ganditi ca am invatat atat de mult incat stiu tot; nici vorba.. nu e nevoie sa ma obosesc cu invatatul). E o perioada de relaxare totala. Am atat de mult timp liber, dar totusi nu am timp sa fac o groaza de lucruri (asta pentru ca ma bucur de orice clipa libera sa dorm, sa imi revin din tot stresul prin care am trecut anu` asta).. Se termina scoala.. LIBERTATE !! (yeey..)


Ziua de azi a fost destul de interesanta.. Am ras mult, mai ales de oamenii de pe strada care treceau pe strada scolii noastre. Eh, de ce? Pentru ca faceau un mic dus. Era haios.. (cel putin pe moment, acum parca nu mai are acelasi farmec..)


Bine, ar cam trebui sa inchei.. nu de alta, dar nu prea mai stiu ce sa zic. Si e grav. Ramane continuarea pe alta data (asta daca va avea continuare)...

Sfarsitul vacantei

E marti. Maine se merge din nou la scoala. Parca imi lipsea acest "ritual". Cat am asteptat momentul asta: imi voi putea stresa profesorii din nou. Imi place cand ii vad in starea in care raman fara cuvinte si nu au ce face. E amuzant.

Singurele lucruri de care mi-e putin groaza, sunt tezele care urmeaza, mai ales cea la romana. Asta-i cea mai stresanta, ca nu stiu niciodata ce-mi pica. Si, bineinteles, vacanta asta n-am invatat nimic [de fapt, in nici o vacanta nu invat nimic]. Eh, asta e!

Hehe, mi-am amintit ceva: nu doar profii vor fi "victimele" stresului meu, ci si cativa colegi. Exista atat de multa invidie in unii, ca de multe ori chiar ma intreb cum naiba pot trai cu ei insisi. Eu una, daca as fi in locul lor, cred ca as innebuni. Nu-i pot intelege. Oricum, vor ramane ei cu invidia, singurul lucru de care sunt capabili. Lor nu le pasa daca nu le merge bine, atata timp cat nici celuilalt nu-i merg lucrurile bine; ba chiar sunt fericiti. In cazurile astea, de obicei, spun "Get a life, people!".

Mi-e dor de cateva persoane; mi-e dor sa fiu in ore si sa ma uit la ceas din minut in minut asteptand pauzele; mi-e dor sa chiulesc de la vreo ora (acasa n-am de la ce chiuli; eventul de la vreo ora de somn), doar ca sa nu-l vad pe profesor (ca daca-l vad, imi vine sa-i dau in cap).

Sunt atatea lucruri mici care transforma scoala in ceva grozav. Sunt atatea "pitzipoance" care incearca sa ascunda acest lucru si bineinteles ca nu reusesc, ceea ce le face penibile.

In pauze, rasuna din 5 parti (pe putin), 5 melodii diferite (ba niste tobe de la ceva melodie hard rock, ba un lalait a la Gutza, ba trance..) si atunci te hotarasti sa iti iei iPod-ul, mp4-ul, telefonul (dupa caz), sa-ti pui castile in urechi si sa-ti asculti propria muzica.

In orice caz, cu toate aceste lucruri mai mult sau mai putin stresante, numai de noi depinde cum ne simtim la scoala. So, have fun & don't let stupid people who don't matter to bring you down!

Anotimpuri

Pentru unii reprezinta doar factorul dupa care se ghideaza in moda. Pentru altii, insa, pot insemna noi inceputuri, pe diferite planuri:
- toamna: inceputul scolii;
- vara: inceputul vacantei, concediului;
-primavara: inceputul unor iubiri noi, pure;
-iarna: noi reuniuni in familie.


Fiecare are motivele sale pentru a indragi un anotimp, mai mult sau mai putin. Copiii, de exemplu, cei mai multi asteapta cu sufletul la gura, iarna (zapada, Craciun, cadouri).


Orice anotimp are cate un cuvant la care ne gandim, imediat ce ne este sugerat: primavara - flori; vara -soare; toamna - frunze ruginii; iarna - oameni de zapada.


Ce poate fi mai incantator?


Mie, personal, imi plac toate anotimpurile si le astept cu drag, pe fiecare in parte.


Anotimpurile fac parte din vietile noastre, fie ca vrem, fie ca nu. Asa ca ar trebui sa le indragim si sa incercam sa le intelegem rostul, caci numai asa ne vom putea bucura cu adevarat de ele. Fiecare anotimp are rostul ei si aduce ceva frumos de fiecare data. Sa le acceptam asa cum sunt, cu toate calitatile si defectele lor.

O zi din viata unui licean

Dorm. Mă trezeşte un sunet ciudat. Închid din nou ochii şi mă întorc pe partea cealaltă. "Ah, e alarma", îmi spun cu o oarecare lipsă de chef. Mă uit la ceas: 7 a.m şi îmi aduc aminte de o vorbă: "Timpul de somn necesar unei persoane obişnuite este... încă cinci minute", ceea ce mă determină să-mi arunc capul înapoi în perna aceea mare şi pufoasă, cu o imensă dorinţă de a mă pierde în ea.

"Gata!" mi-am spus hotărâtă. Mă ridic în picioare şi cu ochii abia deschişi, îmi "croiesc" drum spre bucătărie să-mi iau un pahar cu apă, având grijă să nu mă lovesc de uşi, pereţi sau orice alt obiect îmi iese în cale.

Fac duş, mă îmbrac. E 7.35: obişnuita "criză" de timp, din fiecare dimineaţă. Puţin dermatograf la ochi, după care îmi pun caietul în geantă (spun "caietul", deoarece am unul universal) şi în sfârşit, plec.

Ajung în staţie (sunt în întârziere), troleul tocmai a plecat, iar altul nu se iveşte în capătul străzii. Mă prefac că-s liniştită; aştept. Vine alt troleu (TRANSPORT ELEVI). Culmea: e plin de bătrani. : M-am obişnuit. Caut un loc să mă aşez; bineînţeles că nu găsesc.

Singurul lucru care îmi mai distrage atenţia de la veşnicele zgomote ale mediului urban, este acea "cutiuţă", pe care am umplut-o cu muzică. Volumul este dat la maxim.

În sfârşit, paşii mă îndreaptă spre liceu. Ajung la poartă. Dacă-l prind într-o stare bună, profesorul de serviciu mă lasă să intru în şcoală fără probleme. Daca nu, ori mă pune să fac stânga-mprejur (să merg după ţinută), ori îmi ţine o morală de zile mari, după care, cu greu, mă lasă să intru.

Urc scările spre clasă. Deja aud toată zarva. Urmează saluturile "neaţa", "sers" sau... deloc, acestea fiind urmate de aceleaşi întrebări, deja cunoscute de fiecare: "Ţi-ai facut tema la mate?"; "Ai învăţat poezia la română?"; "Am avut ceva la engleză?".

Cumva, cumva, cu o "viteză" foarte înceată, calvarul celor 7 ore a trecut (e drept că a fost îndulcit puţin de noi, cu un chiul în parc de la ora de desen - ne seacă -, dar asta e)

Acum, însă, urmează un nou drum stresant spre casă, prin praful şi aglomeraţia de zi cu zi a orelor de vârf din Cluj. Ajunsă acasă, îmi dau seama că nu am avut o zi prea bună, deci şi cheful meu e undeva aproape de 0. Mă pun să dorm câteva ore, iar când mă trezesc, am să văd în ce stare va fi cheful meu de a învăţa pentru ziua următoare.

(...)

După cum mă gândeam: nu voi face nimic pentru mâine. Pornesc mess-ul şi încep interminabilele conversaţii. Observ că e 1 noaptea. Ctrl+D şi merg să dorm. Dimineaţa, când alarma va suna din nou... o iau de la capăt, cu gandul că, poate, azi va fi MAI BINE...