Iubirea

Ce e iubirea? Pe cine iubim cu adevarat? Cand si de ce iubim? Cum aratam iubirea? De ce unora le e teama sa-si marturiseasca iubirea fata de o alta persoana atunci cand aceasta este foarte puternica? Cand spunem ca iubim?


Putem atinge iubirea? Daca nu, atunci cum o simtim? Putem vedea iubirea? Daca nu, atunci cum o gasim? Putem mirosi iubirea? Daca nu, atunci cum simtim parfumul ei? Dar daca toate acestea le-am putea face, atunci de ce o refuzam?


[...]


Cand vad persoane care sunt impreuna de 2 zile si deja isi spun "te iubesc", imi pun intrebarea "Oare e adevarat?" ...Ce fel de iubire apare, asa, peste noapte? E complet aiurea. :| Si sa nu mai zic de copilele alea de 10-12 ani care "iubesc" si "sufera din iubire"...raman fara cuvinte. Ce stiu ele despre iubire?


Un exemplu de prostie omeneasca (asa ceva poti vedea numa` la noi in tara..) : la 13 ani sa fie insarcinata. Pai, mai frate, cum poti distruge in asa hal copilaria unei... pustoaice? Zici ca oamenii nu mai gandesc. Pentru ce aveti mintea aia, doar sa ocupe spatiu? Folositi-o!

Sfarsitul vacantei

E marti. Maine se merge din nou la scoala. Parca imi lipsea acest "ritual". Cat am asteptat momentul asta: imi voi putea stresa profesorii din nou. Imi place cand ii vad in starea in care raman fara cuvinte si nu au ce face. E amuzant.

Singurele lucruri de care mi-e putin groaza, sunt tezele care urmeaza, mai ales cea la romana. Asta-i cea mai stresanta, ca nu stiu niciodata ce-mi pica. Si, bineinteles, vacanta asta n-am invatat nimic [de fapt, in nici o vacanta nu invat nimic]. Eh, asta e!

Hehe, mi-am amintit ceva: nu doar profii vor fi "victimele" stresului meu, ci si cativa colegi. Exista atat de multa invidie in unii, ca de multe ori chiar ma intreb cum naiba pot trai cu ei insisi. Eu una, daca as fi in locul lor, cred ca as innebuni. Nu-i pot intelege. Oricum, vor ramane ei cu invidia, singurul lucru de care sunt capabili. Lor nu le pasa daca nu le merge bine, atata timp cat nici celuilalt nu-i merg lucrurile bine; ba chiar sunt fericiti. In cazurile astea, de obicei, spun "Get a life, people!".

Mi-e dor de cateva persoane; mi-e dor sa fiu in ore si sa ma uit la ceas din minut in minut asteptand pauzele; mi-e dor sa chiulesc de la vreo ora (acasa n-am de la ce chiuli; eventul de la vreo ora de somn), doar ca sa nu-l vad pe profesor (ca daca-l vad, imi vine sa-i dau in cap).

Sunt atatea lucruri mici care transforma scoala in ceva grozav. Sunt atatea "pitzipoance" care incearca sa ascunda acest lucru si bineinteles ca nu reusesc, ceea ce le face penibile.

In pauze, rasuna din 5 parti (pe putin), 5 melodii diferite (ba niste tobe de la ceva melodie hard rock, ba un lalait a la Gutza, ba trance..) si atunci te hotarasti sa iti iei iPod-ul, mp4-ul, telefonul (dupa caz), sa-ti pui castile in urechi si sa-ti asculti propria muzica.

In orice caz, cu toate aceste lucruri mai mult sau mai putin stresante, numai de noi depinde cum ne simtim la scoala. So, have fun & don't let stupid people who don't matter to bring you down!

Aiurea

Zilnic vezi multe lucruri care te fac sa razi, sa te deprimi, sa-ti pui intrebari sau pur si simplu sa zici "ce aiurea".


"Aiurea" e un cuvant folosit des, cu diferite sensuri. Pentru mine, acest cuvant e ceva obisnuit. Mi se pare aiurea cand vad pe strada persoane imbracate atat de ciudat, incat ai zice ca acum au evadat de la circ (ma fac sa rad); ma intreb "oare ei nu se vad in oglinda?" (hmm.. se pare ca nu).


Se apropie cineva de mine si zice: "Te plac, nu vrei sa fii iubita mea?" ( :| Patetic.) Ce pot sa spun, nici flatata nu ma simt. Ii raspund cat se poate de ironic "Ba da, sa stii ca tu esti, cu siguranta, barbatul pe care l-am visat toata viata mea (eh, 17 ani.. e ceva, dom`le, habar n-ai prin cate am trecut - prostii). Vii, ma ~culegi~ de pe strada ca pe-o floare si ma ~plantezi~ in gradina ta. Sunt curioasa, te-ai gandit mult pana mi-ai pus intrebarea asta?". Pnm, replicile astea de macho deja au expirat de mult, helloooo!! Wake up. Asta e oameni buni, e aiurea sa "agati" asa o tipa, crezi ca-ti va sari in brate? No way!


Dai drumul tembelizorului. Butonezi telecomanda in speranta ca vei gasi ceva cu adevarat interesant ce se difuzeaza in acea "cutie". Nu gasesti nimic. Aiurea! Te opresti la Vh1... macar asculti o melodie buna (Sting - Every breath you take). Si cum toate lucrurile bune se termina repede, la fel s-a terminat si melodia; "nu-i nimic, urmeaza ceva mai bun", iti spui. Te-ai inselat. Inchizi TV-ul si iesi in oras. Te plimbi pe Eroilor. Ce vezi? Niste oameni, care isi zic "boss", stand in mijlocul trotuarului ore intregi sub niste umbrele imense, cu o cafea scumpa in fata lor (acele locuri se numesc terase - nenea, alooo! Exista si alte terase, care nu te usuca de bani dupa ce ai baut o cafea!!). Te-ntrebi "chiar n-au altceva mai bun de facut?"... ei bine, uite ca nu. In orice caz, eu prefer sa merg la un magazin aflat la parterul unui bloc, sa-mi iau o cafea 3 in 1, o sticla cu apa, sa merg pe Ceta, unde sa m-asez pe-o piatra si sa privesc orasul de la inaltime, impreuna cu cativa prieteni.


Acasa. Pornesc calculatorul, intru pe mess ca toti aia "cool". O multime de persoane logate. Imi apar mesajele offline. Zeci de mass-uri. Ce aiurea; ma enerveaza. Le dau ignore persoanelor care le-au trimis (bine... pt cateva zile, dupa care ii adaug din nou in lista :| ..weird). "Buzz!" Cat ma streseaza sunetu` asta. E o persoana pe care n-o cunosc prea bine care ma intreaba ce am patit, de ce sunt suparata, ca n`am vb de mult. Pai dom`le, daca nu vorbim o perioada, nu inseamna ca-s suparata! Poate pur si simplu am considerat ca nu am avut de povesti. Ii raspund "Sunt ok, nu-s suparata." Mess-ul e aiurea uneori. Exista atatea persoane care stau non-stop pe mess, in loc sa iasa in oras sa se intalneasca cu prietenii, sa povesteasca face 2 face. In fine, e treaba lor.


Fiecare dintre noi intalnim zilnic lucruri ciudate. Daca stau sa ma gandesc, sunt mii si mii de astfel de lucruri si nu as avea timp o viata intreaga sa le enumar. Deci, cel mai bine ar fi sa le luam ca atare: sunt lucruri ciudate; spunem "aiurea" si mergem inainte.

Anotimpuri

Pentru unii reprezinta doar factorul dupa care se ghideaza in moda. Pentru altii, insa, pot insemna noi inceputuri, pe diferite planuri:
- toamna: inceputul scolii;
- vara: inceputul vacantei, concediului;
-primavara: inceputul unor iubiri noi, pure;
-iarna: noi reuniuni in familie.


Fiecare are motivele sale pentru a indragi un anotimp, mai mult sau mai putin. Copiii, de exemplu, cei mai multi asteapta cu sufletul la gura, iarna (zapada, Craciun, cadouri).


Orice anotimp are cate un cuvant la care ne gandim, imediat ce ne este sugerat: primavara - flori; vara -soare; toamna - frunze ruginii; iarna - oameni de zapada.


Ce poate fi mai incantator?


Mie, personal, imi plac toate anotimpurile si le astept cu drag, pe fiecare in parte.


Anotimpurile fac parte din vietile noastre, fie ca vrem, fie ca nu. Asa ca ar trebui sa le indragim si sa incercam sa le intelegem rostul, caci numai asa ne vom putea bucura cu adevarat de ele. Fiecare anotimp are rostul ei si aduce ceva frumos de fiecare data. Sa le acceptam asa cum sunt, cu toate calitatile si defectele lor.

O zi din viata unui licean

Dorm. Mă trezeşte un sunet ciudat. Închid din nou ochii şi mă întorc pe partea cealaltă. "Ah, e alarma", îmi spun cu o oarecare lipsă de chef. Mă uit la ceas: 7 a.m şi îmi aduc aminte de o vorbă: "Timpul de somn necesar unei persoane obişnuite este... încă cinci minute", ceea ce mă determină să-mi arunc capul înapoi în perna aceea mare şi pufoasă, cu o imensă dorinţă de a mă pierde în ea.

"Gata!" mi-am spus hotărâtă. Mă ridic în picioare şi cu ochii abia deschişi, îmi "croiesc" drum spre bucătărie să-mi iau un pahar cu apă, având grijă să nu mă lovesc de uşi, pereţi sau orice alt obiect îmi iese în cale.

Fac duş, mă îmbrac. E 7.35: obişnuita "criză" de timp, din fiecare dimineaţă. Puţin dermatograf la ochi, după care îmi pun caietul în geantă (spun "caietul", deoarece am unul universal) şi în sfârşit, plec.

Ajung în staţie (sunt în întârziere), troleul tocmai a plecat, iar altul nu se iveşte în capătul străzii. Mă prefac că-s liniştită; aştept. Vine alt troleu (TRANSPORT ELEVI). Culmea: e plin de bătrani. : M-am obişnuit. Caut un loc să mă aşez; bineînţeles că nu găsesc.

Singurul lucru care îmi mai distrage atenţia de la veşnicele zgomote ale mediului urban, este acea "cutiuţă", pe care am umplut-o cu muzică. Volumul este dat la maxim.

În sfârşit, paşii mă îndreaptă spre liceu. Ajung la poartă. Dacă-l prind într-o stare bună, profesorul de serviciu mă lasă să intru în şcoală fără probleme. Daca nu, ori mă pune să fac stânga-mprejur (să merg după ţinută), ori îmi ţine o morală de zile mari, după care, cu greu, mă lasă să intru.

Urc scările spre clasă. Deja aud toată zarva. Urmează saluturile "neaţa", "sers" sau... deloc, acestea fiind urmate de aceleaşi întrebări, deja cunoscute de fiecare: "Ţi-ai facut tema la mate?"; "Ai învăţat poezia la română?"; "Am avut ceva la engleză?".

Cumva, cumva, cu o "viteză" foarte înceată, calvarul celor 7 ore a trecut (e drept că a fost îndulcit puţin de noi, cu un chiul în parc de la ora de desen - ne seacă -, dar asta e)

Acum, însă, urmează un nou drum stresant spre casă, prin praful şi aglomeraţia de zi cu zi a orelor de vârf din Cluj. Ajunsă acasă, îmi dau seama că nu am avut o zi prea bună, deci şi cheful meu e undeva aproape de 0. Mă pun să dorm câteva ore, iar când mă trezesc, am să văd în ce stare va fi cheful meu de a învăţa pentru ziua următoare.

(...)

După cum mă gândeam: nu voi face nimic pentru mâine. Pornesc mess-ul şi încep interminabilele conversaţii. Observ că e 1 noaptea. Ctrl+D şi merg să dorm. Dimineaţa, când alarma va suna din nou... o iau de la capăt, cu gandul că, poate, azi va fi MAI BINE...

Inceput?

Întotdeauna începutul e mai greu. Habar nu am ce să spun despre mine. Ca orice om, am şi eu anumite preferinţe.


Când vine vorba de culori, aleg roşu, negru şi mov [separat sau orice combinaţie dintre ele]. În materie de scriitori, îi prefer pe: Bacovia, Paler, Cioran şi Arghezi. Animale: cel mai mult îmi plac căţeii [poate pentru că încă nu am unul?!], dar deocamdată am alte animaluţe extrem de jucăuşe, dintre care cel mai nou e hamsterul.


Acum, o întrebare de zile mari: cui nu-i plac dulciurile, dar mai ales ciocolata? Ce fel de copilărie e cea... fără ciocolată? Eu o ador. Ok, unii probabil că acum se întreabă "fata asta nu e în toate minţile sau încă nu a depăşit momentul copilariei?" Ei bine, ţin să vă anunţ că am depăşit acel moment, nu e vorba de asta, dar ciocolata e buuuuuuuuuună. Şi, în plus, ea conţine o substanţă (feniletilamină) care produce o stare de visare şi este secretată de creier şi în momentul în care o persoană este îndrăgostită.


Ca sport, îmi place să joc volei.


Vacanţele... ce minunate sunt, nu-i aşa? Ce poate fi mai frumos decât o vacanţă petrecută la munte/mare, împreună cu prietenii sau familia... Mie, cel puţin, nu-mi pasă unde merg, atâta timp cât sunt înconjurată de cei dragi.


La capitolul muzică, aleg: Nightwish, Metallica, Phoenix, Valeriu Sterian etc.


Când plec de acasă, există 2 lucruri pe care le iau cu mine, întotdeauna, indiferent unde m-aş duce: mp4 şi aparatul foto; un alt hobby al meu e fotografia. Îmi place să fac poze şi celui mai nesemnificativ lucru, deoarece consider că prin simplul fapt că există, deja este special.


Sunt o fire sociabilă (cred eu), mai ales cu persoanele serioase, dar asta nu înseamnă că mă dau în lături când vine vorba de ironii. Sunt deschisă oricarui sfat (deşi asta nu înseamnă că îl voi şi urma).