"Cel care zambeste atunci cand lucrurile iau o intorsatura proasta s-a gandit deja pe cine sa dea vina."

Robert Bloch


Review - Cofetăria Carpaţi Cluj

Prima experienţă în cofetăria Carpaţi, după marile renovări care au avut loc în decursul acestui an, a fost una eşuată. Părere care mi-este susţinută de încă trei prieteni.
Am aflat acum câteva zile că această cofetărie, pe vremuri foarte drăguţă, are câteva specialităţi în plus faţă de cele cunoscute anterior: o diversitate însemnată de prăjituri, patiserie, vin fiert de 4 tipuri (simplu; apple brown sugar - măr, zahăr brun, scorţişoară; rosemary - rozmarin, clove - cuişoare). Aşadar, ne-am adunat patru persoane şi am hotărât să încercăm varietăţile de vinuri. Stupoarea a apărut însă pe feţele noastre când am zărit meniul cu preţurile: 7,5 lei vinul fiert simplu şi 9,5 lei vinurile fierte aromate. Dacă tot am venit, am hotărât să testăm "performanţele" celor de aici în prepararea vinului fiert şi am comandat, pe lângă restul produselor şi un Apple Brown Sugar Wine (pentru noi clasicul vin fiert cu măr şi scorţişoară, pe care îl alegem în majoritatea localurilor pe care le frecventăm). Problema apare, însă, aici. La preţul acela şi descrierea atât de siropoasă a produsului, credeam că va fi ceva cu adevărat special, dar ceea ce ni s-a oferit a fost cu totul altceva decât ne aşteptam. Nici urmă de măr sau praf de scorţişoară la suprafaţa lichidului din pahar. Chiar mă întreb cum a primit licoarea acel gust vag de scorţişoară. Nu-mi explic încă nici la ora actuală. Pe lângă toate acestea, atmosfera a fost undeva la nivelul 2, pe o scară de la 1 la 10. Designul pe care l-a căpătat această încăpere după renovări a transformat clasicul Carpaţi într-o cofetărie care nu are nicio legătură cu realitatea şi este, parcă, un spaţiu sufocant. Noroc că nu era multă lume pe-acolo. Altfel îţi părea că parcă nu ai loc nici să te deplasezi dintr-o parte în alta.
Astfel, pentru noi a fost prima şi unica seară petrecută în cofetăria Carpaţi.

Cam așa arăta vinul despre care vă vorbeam mai sus

Update - E timpul să patinăm...

...când vor avea chef cei care amenajează patinoarul.
În postarea "E timpul să patinăm" v-am spus că deschiderea a fost amânată. Totuşi azi încă nu era gheaţa pregătită. Mai e nevoie de câteva straturi de apă ca să se poată patina.
Până la urmă curiozitatea mea este de ce se întârzie atât? Cine este responsabil pentru asta?

În ajun de Moş Nicolae

Azi am avut marea bucurie de a-mi petrece nişte ore semnificative în prezenţa celor mai apropiaţi prieteni. Nu ştiu cât de mult vă pasă vouă, însă pentru mine au fost nişte clipe foarte importante.
Localul, de asemenea, a avut o mare influenţă asupra acestui "fenomen", deoarece este unul din puţinele în care mă simt efectiv bine. Pentru asta, trebuie să îi felicit pe cei din Old Shepherd Pub (str. Matei Corvin, nr. 18). Vă mulţumesc că-mi faceţi serile frumoase ori de câte ori trec pe acolo!

Ce filme vedem zilele acestea?

Charlotte's Web, The Parent Trap, Mary Poppins, The AristoCats, Little Women, Peter Pan (sau chiar Finding Neverland) sunt doar câteva din filmele pe care îmi doresc să le văd iar.
Oamenii, în zilele noastre, vor doar filme noi, tot ce a apărut de curând; unii ar vrea să vadă în premieră filme care nici măcar n-au apărut încă, deşi istoria filmului este foarte lungă şi plină de comori. Există zeci de filme de excepţie, de orice gen; trebuie doar să ştii unde să le cauţi.
Eu, personal, sunt mai mult decât încântată de filmele vechi (şi nu numai). Ideea principală e că îmi plac filmele bune: un fir epic intersant, care să capteze atenţia, în raport cu actori potriviţi, care să interpreteze cu stil rolurile ce le sunt oferite. De asemenea, grafica şi decorurile au şi ele un rol foarte important în cadrul unui film. Lăsând asta la o parte, vreau să vă propun o serie de filme ce merită văzute (şi revăzute) în perioada aceasta, foarte apropiată Crăciunului.


Ana Maria - Să dăruiesc


Îmi amintesc acum, tot ce-a trecut şi ce-am ales
Aproape când mi-erai, ce greu erai tu de-nţeles
Şi vântul ţi se joacă-n păr
Şi toată lumea vrei s-o ai
Şi să visezi cu ochi deschişi,
Dar nu ai învăţat să dai.
Tu ştii să mângâi şi să râzi,
Dar nu ai învăţat să ierţi
Şi totuşi vreau să fiu a ta.

Refren:

Aş vrea să ştii cât mi-e de greu să te iubesc.
Aş vrea să vezi în ochii mei că sunt la fel.
Eşti singurul la care pot să mă gândesc.
Mai mult de-atâta nu pot eu să dăruiesc.

Hai să încercăm şi o vreme să uităm
Şi să ne avem aşa fără să-mpărţim nimic
Lumea e alt-undeva, ei se luptă şi înving
Vino cu mine nicăieri...

Refren (x2):

Aş vrea să ştii cât mi-e de greu să te iubesc.
Aş vrea să vezi în ochii mei că sunt la fel.
Eşti singurul la care pot să mă gândesc.
Mai mult de-atâta nu pot eu să dăruiesc.

E timpul sa patinam

Dragi cititori, pasionaţi (sau nu neapărat) ai patinajului, postarea aceasta vi se adresează.
După cum majoritatea persoanelor, care locuiesc acum în Cluj, ştiu, patinoarul Club Arena, situat în Piaţa Unirii, ar fi trebuit să fie deschis publicului încă de ieri. Totuşi, cei care se ocupă de aranjarea lui au avut grijă să nu fie gata la timp, astfel încât, deschiderea sa va fi amânată până pe 6 decembrie (din câte mi s-au spus), iar programul va fi zilnic, între orele 10.00-22.00.
Aşadar, toţi cei care doriţi să patinaţi marţi, după ora 18.00, ne vom întâlni (mai mult ca sigur) pe acolo.
Sfat pentru persoanele care ştiu patina, le place şi vor s-o facă des iarna aceasta şi cele viitoare, dar NU au patine: ştiu că este relativ comod să le închiriezi, dar pe lângă faptul că nu e tocmai sănătos, nu e nici ieftin (şi uneori nici nu găseşti măsura ta). Preţul închirierii patinelor este de aproximativ 10 lei, intrarea 15 lei pentru adulţi, iar 10 pentru copii (cel puţin în 2010 aşa a fost). Dacă stăm să facem un calcul elementar, rezultatul ce-l primim e următorul: 25 lei/sesiunea de aproximativ 2 ore. Patinatul o dată la două săptămâni înseamnă deja 150 lei/3 luni de iarnă. Ia calculaţi dacă aţi merge mai des.
Astfel, decât să tot daţi banii pe închiriatul patinelor purtate de N oameni la rând, mai bine depuneţi efortul de a vă cumpăra o pereche de patine personale (preţul lor variază undeva între 80 şi 200 de lei, în funcţie de model. Categoric există şi mai scumpe, dar nu ne interesează).
Sper să ne vedem pe gheaţă, cât mai des posibil!


PS.: Să nu cumva să uităm de minunatul vin fiert de după.


Vine iarna, bine-mi pare!

Iată-ne ajunşi în prima şi minunata lună de iarnă: decembrie.
Este adorabilă datorită câtorva "chestiuţe", precum: zăpada, gheaţa, patinele, săniile, brazii, cadourile, colindele ş.a.m.d. Îmi pare rău, cele "câteva" lucruri s-au dovedit a fi mult mai multe. Toate acestea sunt, însă, doar motive ca să iubim iarna. Să uităm de frigul de afară savurând un ceai fierbinte şi un vin fiert împreună cu prietenii dragi; să cântăm, să uităm şi să iertăm!
Astăzi, 1 decembrie 2011, Ziua Naţională a României, centrul Clujului a fost pur şi simplu "asaltat" de un număr foarte mare de oameni. Evenimentele zilei au început încă de la ora 09.30, cu Slujba religioasă – Te Deum la Catedrala Mitropolitană Ortodoxă Română a Vadului, Feleacului şi Clujului. După orele amiezii, auzul cetăţenilor a fost încântat de trei concerte. Astfel, au urcat pe scenă interpreţi ai muzicii populare, precum Veta Biriş, Gheorghe Zamfir şi Dumitru Fărcaş, aceştia fiind urmaţi apoi de Magda Puskas, Ioan Onişor, Emeric Imre şi Răzvan Krivach, într-un scurt recital de muzică folk. Seria concertelor a fost întregită de formaţia Sistem, care a urcat pe scenă la ora 19.00. Începând cu ora 19.45 a început retragerea cu torţe până în Piaţa Avram Iancu, unde la ora 20.00 cerul a fost colorat de tradiţionalul foc de artificii.



Poezie-n ceainărie



Într-o seară de iarnă,
Cu doar o ţigară,
Aştept să vină,
Aştept să apară.

Nu m-aş fi gândit vreodată
C-am s-ajung, tocmai o dată,
Să scriu o poezie,
Într-o ceainărie.

A sosit.
Caietu-n geantă l-am proptit;
Ceaiul l-am comandat,
Iar deodată... timpul a zburat.

Modernizare

Ei şi pentru că timpul trece, oamenii şi tehnologia se modernizează, m-am gândit să nu fiu tocmai eu cea care rămân în urmă. Aşadar, iată-mă şi pe mine cu pagină pe facebook pentru blog-ul meu.
Nu-mi doresc să scriu des, mult şi prost. Îmi place să scriu atunci când simt nevoia, cât e potrivit şi bine. Asta explică oarecum lunile pline de pauze între postările mele.


Câteva detalii legate de statutul meu actual: Din 3 octombrie 2011 sunt, oficial, studentă a Universităţii Babeş Bolyai, Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării, specializarea Jurnalism.
Am nişte colegi foarte simpatici şi, într-un timp foarte scurt, cu toţii am devenit o nouă mică familie.

Unicitate

Dezamagire? Nu exista..

Te simţi uneori pierdut? Lipsit de speranţă? Ai ajuns unde trebuia! Poate sună ca o reclamă de teleshopping, dar n-am să te pun să cumperi nimic. Îţi propun doar să citeşti şi următoarele rânduri.

Ştiu că deja pare un clişeu, dar nu te lăsa niciodată doborât de unele eşecuri. Victoriile care vor urma, vor fi mai dulci, mai încântătoare, mai puternice. Dacă acestea nu vin în 5 minute, 5 ore sau 5 luni, nu te descuraja: va veni şi rândul lor, dar mai ales al tău!

Unele drumuri sunt cu gropi, altele sunt abrupte, dar cu toţii ştim că există şi drumuri drepte, nu-i aşa? Ei şi dacă stăm să ne gândim, cred că cele mai multe sunt drepte. Cam aşa este şi în viaţă. Problema pe care o întâmpinăm cel mai des este aceea că mai mereu ne lăsăm copleşiţi de neşansă şi astfel vedem doar jumătatea goală a paharului, în loc să o vedem pe cea plină. Aceste drumuri, mai scurte sau mai lungi, toate au în capăt un singur lucru: destinaţia dorită.
Într-o altă postare mai veche, spuneam că şi timpul are un rol foarte important la acest capitol: timpul decide totul; timpul este cel care te poate aduce în acelaşi punct din care ai plecat de un infinit de ori, până când tu ai să găseşti calea corectă pe care trebuie să mergi; timpul le rezolvă pe toate. Tu trebuie doar să stai, să aştepţi finalul, întocmai ca un spectator.
Bineînteles, asta în anumite cazuri, pentru că în altele (adică în majoritatea) este indicat să lupţi pentru ceea ce doreşti, cu toate forţele pământene sau nu.
Dacă poţi face câte ceva în anumite privinţe, fă-o, nu sta!! Există, însă, momente în care parcă ai mâinile legate, memoria ştearsă, nu te poţi mişca, nu poţi gândi limpede. Atunci trebuie să îţi aduni forţele din adâncul sufletului tău şi să te foloseşti de acelea, altfel rişti să cazi într-un "abis", numit de unii oameni depresie, fie că vrei, fie că nu.
În ultimul rând, abordez capitolul "prieteni". Da, ai auzit de acest cuvânt. Nu eşti niciodată singur. Cât timp există persoane care ştiu să te asculte atunci când ai nevoie, care ştiu când anume trebuie să vorbească şi când să tacă, eşti asigurat. De ce? Pentru că acele persoane vor şti oricând în ce fel să te ajute. Nu te izola, apelează la ei. Nu eşti egoist dacă le ceri ajutorul mereu, eşti doar un om care nu găseşte întotdeauna răspunsul corect la încercările la care îl supune viaţa. Nu eşti nici primul, nici ultimul. Să nu uit să-ţi mai spun doar atât: cum stau prietenii la dispoziţia ta, aşa să stai şi tu la dispoziţia lor. În caz contrar, într-o bună zi, poate se vor sătura să ajute şi să fie ignoraţi când au nevoie, la rândul lor, de ajutor din partea ta.

Sper să te ajute ale mele păreri prieteneşti, în momentele grele. Succes!


Daca as fi...




Daca as fi un munte, as... fi de neclintit.
Daca as fi o strada, as... calauzi oamenii.
Daca as fi o piatra, as... fi puternica.
Daca as fi un nor, as... as fi deasupra tuturor.

( Exercitiul numarul 1, pagina 125, Limba si literatura romana: manual pentru clasa a 12-a, Corint, 2007)

S-a dus..

Si uite asa gradina mea zoo se face din ce in ce mai micuta.
Ne-a parasit si dragutul papagal albastru, mereu plin de viata, incapatanat si iubitor.


Imi vei lipsi, micutule! 

Scurt... si la obiect.

O piesa de exceptie:


Look into my eyes - you will see
What you mean to me
Search your heart - search your soul
And when you finally there you will search no more
Don’t tell me it’s not worth tryin’ for
You can’t tell me it’s not worth dyin’ for
You know it’s true
Everything I do - I do it for you

Look into my heart - you will find
There’s nothin’ there to hide
Take me as I am - take my life
I would give it all I would sacrifice
Don’t tell me it’s not worth fightin’ for
I can’t help it there’s nothin’ I want more
Ya know it’s true
Everything I do - I do it for you

There’s no love - like you love
And no other - could give more love
There’s nowhere - unless you’re there
All the time - all the way
Don’t tell me it’s not worth tryin’ for
I can’t help it there’s nothin’ I want more
I would fight for you - I’d lie for you
Walk the wire for you - Ya I’d die for you

Ya know it’s true
Everything I do - I do ït for you

Nemultumire?!

Povesteam zilele trecute cu bunica mea despre cat de nemultumit e un om pe parcursul vietii sale.
Ei bine, cu totii stim (mai bine zis: ne amintim) ca atunci cand eram niste copii de gradinita, muream de nerabdare sa fim scolari. Nu ne gandeam ca pana suntem la gradinita, avem timp sa facem orice doream (iar cand spun orice, nu glumesc).


Odata ajunsi scolari, am observat ca treburile capata proportii, iar responsabilitatile incep sa apara una dupa cealalta. Parca nu ne mai placea asa mult aceasta etapa. Atunci ne-am gandit noi ce bine ar fi daca am fi studenti. Viata "asa cum o vrem noi": nopti pierdute prin puburi sau cluburi, petreceri dupa petreceri, dar totusi: bani mai putini, implicit datorii, asadar probleme mai multe. Nu ne place, nu-i asa? Nu ne place nici viata de student, mai ales pentru ca avem mult mai mult de invatat, iar noi tot anul am petrecut si perioada sesiunii nu ne-a ajuns sa invatam. La naiba! Restanta. In astfel de momente, abia asteptam sa scapam si de facultate, sa ajungem in spatele unui birou, de unde doar sa dam indicatii subalternilor. Ceea ce nu stim noi e: chiar daca termini facultatea (asta in cel mai bun caz), nu e sigur ca ajungi in spatele unui birou asa cum visezi tu.


Iata-ne. Am ajuns intr-un punct mult asteptat. Am terminat facultatea. Si acum... ce?! Ce vom face mai departe? Suntem zeci de mii de studenti absolventi: oare cate birouri exista in lume? Avem rezervat fiecare cate un loc al nostru? Nu. Cineva mai trebuie sa si munceasca. Cine e acel cineva? Noi suntem. De ce suntem noi? Pentru ca daca nu suntem genul de oameni care sa dam din coate sa ajungem in fata sau sa-l calcam in picioare pe cel de langa noi ca sa ajungem sus, nu suntem integrati in inalta societate. Acum ca am lamurit-o si pe asta, oare ne place la fel de mult sa fim absolventi de facultate? Nu ni se pare cumva ca acesti ani, dupa care am primit o simpla diploma, au fost cam... degeaba?! Ei si ca simplu muncitor, lucrezi 255 de zile din 365. Asta inseamna cam 5 zile de  concediu si 105 weekenduri. N-ai timp nici macar de o scurta calatorie in acel concediu.


Pentru ca am pierdut atata timp invatand, am ajuns la un punct in care ne dorim sa avem timp din belsug pentru noi insine si, fiind adulti, timp pentru a calatori oriunde dorim. Asadar undeva pe la varsta mijlocie ne dorim deja sa fim pensionari. Odata ajunsi pensionari, asteptam prima pensie (e logic, nu!?). Cand primim prima pensie, constatam ca n-am muncit suficient toata viata, astfel ca acei bani nu ne ajung pentru toate cheltuielile lunare, daramite sa mai si calatorim.
Si atunci, inchisi in casa, ne gandim cu melancolie la acele momente in care zburdam fericiti prin spatele blocului, prin gradina casei sau prin curtea gradinitei, la acele momente in care ne straduiam sa invatam pentru a trece examenele care ne hotarau viitorul sau la acele momente in care am avut primul loc de munca si ne dorim, parca, sa dam timpul inapoi, ca sa putem retrai la maximum fiecare moment al vietii.


Totusi, stiti la ce NU ne gandim? Nu ne gandim cat de nemultumiti suntem. Niciodata nu ne ajunge ce avem, mereu dorim mai mult. Uneori din ambitie, alteori din vanitate. Daca e primul motiv, e bine; daca, insa, e al doilea motiv, ar trebui sa reflectam asupra acestei probleme si sa o corectam.

Speranta

Ce multe se aduna intr-o viata de om.


Sunt tanar si totusi ma simt ca si cand nu as mai avea de aratat nimic, de simtit. Stiu ce inseamna dragostea adevarata, tradarea, gelozia, infantilismul, generozitatea, minciuna; tot ce poate un om sa arate.


Ma simt atat de mic, de neinsemnat si, totusi, candva, a fost si momentul meu de glorie, de maretie. Cand trebuia sa strig din toti rarunchii, eu am facut asta, eu sunt autorul. Sunt si eu cineva.


Cred cu tarie ca dragostea si sentimentele, in general, au fost facute special ca noi, rasa umana sa nu fim singuri. Cel mai mare dusman al omului este omul insusi.


Spuneam ca ma simt gol pe dinauntru; cred ca, de fapt, este frica de singuratate. Candva va fi iar momentul meu...




Autor: Neptun.
Nota pentru autor: Multumesc pentru aceste randuri si pentru acordul oferit de a le publica.