"Cel care zambeste atunci cand lucrurile iau o intorsatura proasta s-a gandit deja pe cine sa dea vina."

Robert Bloch


Reportaj - Reabilitarea Parcului Central din Cluj



Orice om care a vizitat Clujul, s-a plimbat măcar o dată prin Parcul Central „Simion Bărnuţiu”, acea oază de natură din mijlocul oraşului. O mare parte dintre localnici îşi petreceau clipe semnificative în acest parc, de la activităţi recreative până la nunţi.
Parcul Central a intrat în renovare în luna mai a anului trecut. Primăria a declarat că obiectivele cele mai însemnate ale renovării sunt: Refacerea aleilor şi zonelor de acces în parc (amenajarea a 18 zone de acces în parc, din care 13 adaptate pentru persoanele cu dizabilităţi), delimitarea şi redarea unităţii estetice a spaţiului verde al parcului, refuncţionalizarea ansamblului prin dotarea cu obiecte de mobilier urban, adecvate sub aspect arhitectural, estetic şi istoric (care includ 232 de bănci, 7 cişmele de apă potabilă, 176 coşuri de gunoi, 5 indicatoare şi panouri de afişaj, 45 stâlpi de limitare acces auto), reabilitarea şi extinderea sistemului de iluminat public. (primariaclujnapoca.ro)





Majoritatea persoanelor care îndrăgesc acest loc susţin că sunt mulţumiţi de procedura renovării parcului, în special datorită faptului că acesta va fi extins. De asemenea un impact favorabil în ochii oamenilor îl are şi iniţiativa de restaurare a fostului Cazino, aflat de ani buni în paragină.

În privinţa reabilitării parcului, Marius Bucur (23 de ani), afirmă: „Sunt mulţumit! Ceva mult mai modern atrage mai multă populaţie”.
„În principiu sunt mulţumit că se renovează, e un lucru bun că se face ceva în oraş, însă poate că felul în care acest lucru este făcut nu este cel mai plăcut. Dar înţeleg că nu e varianta finală cea în care ne plimbăm acum aşa că aştept cu interes să fie finalizat pentru a avea o opinie”, spune Mihai Floran.
Multitudinea arborilor din acest parc aveau puterea să ne ofere acea răcoare după care tânjim cu toţii în zilele toride ale verii.




Până acum câteva zile, nu am mai trecut prin parc de la începutul verii anului trecut, când au demarat lucrările de reabilitare ale acestuia. În prezent lucrările sunt în plină desfăşurare şi, mare mi-a fost mirarea când tot ce am văzut în jurul meu era de nerecunoscut. Dalele de beton au fost înlocuite de asfalt, în timp ce o mare parte din arbori au fost defrişaţi. Cei care au avut „norocul” să îşi păstreze locul în parc, au avut parte de un toaletaj complet. Executanţii lucrărilor sunt de părere că această toaletare nu este excesivă: „Arborii se toaletează în vederea întineririi coronamentului. În unele situaţii întâlnite în teren, care, din păcate, sunt frecvente la arborii din Parcul Central, trebuie intervenit şi pentru a elimina riscurile pentru populaţie în ceea ce priveşte posibilitatea de rupere a ramurilor principale. Acestea din urmă, precum şi axul bază, prezintă goluri pe interior, greu perceptibile înaintea intervenţiilor”. Şi dacă până să înceapă renovările, nu puteam să vedem tramvaiele trecând în timpul plimbărilor pe aleile parcului, acum aproape ca vedem până în apartamentele oamenilor din blocurile de peste Someş.
Părţile bune, precum şi cele mai puţin bune ale lucrărilor au fost observate de Paul (24 de ani) care susţine: „Este frumos din partea lor că au schiţat mai multe alei decât cele existente, spaţiu mai mult pentru plimbări, dar şi renovarea celor vechi. Totuşi, eu preferam ca aleile să fie pavate cu dale din piatră, nu asfaltate ca un drum. Nu-mi place deloc defrişarea ce au efectuat-o prin tot parcul, au ’chelit’ într-un mod barbar majoritatea copacilor, ca să nu mai vorbim că au tăiat o parte din copacii care erau lângă Splaiul Independenţei. Nu sunt la curent cu planul lucrărilor, dar sper că va fi refăcut şi malul lacului, care stă să se surpe, plus că este o mizerie de nedescris în el, când nu este apă...”. De asemenea, Cătălin Silipaş (21 de ani) subliniază: „Un lucru bun e faptul că pe lângă renovarea Cazinoului din centrul acestui parc, încearcă să niveleze zona... Un lucru rău ar fi ciopârţirea copacilor, fapt care a dus la a crea parcului o imagine sumbră”. Vasile Cristea, directorul Grădinii Botanice mărturiseşte celor de la CityNews: „Consider că parcul nu arată aşa cum ar trebui pentru un oraş ca şi Clujul. Tăierile sunt hidoase, nu merg nici pe tăieri de regenerare, nici pe tăieri de întinerire şi nici nu este o tăiere estetică”.
În plimbarea pe care am avut-o zilele acestea pe aleile parcului am putut vedea mai mulţi muncitori decât trecători, câţiva câini, însoţiţi de stăpâni şi niciun copil. Pustietate. Singurele sunete ce le puteam auzi erau zgomotul maşinilor care trec pe strada din vecinătate, larma drujbelor muncitorilor şi sunetul prăbuşirii ramurilor copacilor.
Locul de joacă pentru copii, care la finele renovării parcului, va fi legat în mod direct de acesta, momentan este înjumătăţit faţă de modul în care era acum câţiva ani. Tinerii nu sunt mulţumiţi de felul în care a fost reamenajat acesta ultima dată, pentru că topoganele, balansoarele şi bările de gimnastică au fost înlocuite cu obiecte de plastic, majoritatea destinate copiilor cu vârste cuprinse între aproximativ 3 şi 14 ani. Chiar din această cauză o tânără în vârstă de 18 ani, Patricia, mi-a declarat: „Nu sunt mulţumită de amenajarea spaţiului pentru copii, deoarece, în afară de topoganele accesibile tuturor, restul balansoarelor sunt pentru copii mai micuţi, iar ceilalţi nu se pot bucura de ele”. În privinţa acestui spaţiu, Cristiana spune: „Nu sunt mulţumită deloc de felul în care arată acum şi e un mare păcat că a fost stricat doar din ambiţia de a avea un loc lângă stadion. Copiii adorau acel loc şi până şi adulţii aveau amintiri plăcute din copilărie”. Nici Paul Grămadă (20 de ani) nu este mulţumit de felul în care este acum amenajat acest loc de joacă: „E foarte aproape de stadion şi când sunt meciuri, copiii nu se pot juca liniştiţi”.



Data: 10 ianuarie 2012.

2 Pareri:

Anonim spunea...

Parcul e cât-de-cât OK!

Kiki spunea...

Acum da!
A trecut deja 1 an+ de atunci...

Trimiteți un comentariu

Care e parerea ta?