"Cel care zambeste atunci cand lucrurile iau o intorsatura proasta s-a gandit deja pe cine sa dea vina."

Robert Bloch


Interviu - Valeriu Troșan


1. De unde și, în special, de când, pasiunea pentru muzica folk?

V.T: "Din vremea copilăriei; am fost născut și crescut în spiritul folk, o muzică în vogă prin anii '80."

2. De ce ați ales chitara în favoarea altor instrumente?

V.T: "Deoarece la vârsta de 6 ani am primit prima chitară, Orfeus. După câțiva ani am regăsit-o și am început să învăț să cânt la ea."

3. Când v-a venit ideea festivalului "Invitație la Castel"? Și de unde ideea numelui?

V.T: "Eram prin anul 2006, într-o tabără din cadrul unui proiect al asociației. Încheiam un program de cântece și constatam în acea vreme, ca liceenii erau atrași de acest gen muzical, în special datorită faptului că era poezie; acea poezie din spatele cântecelor.
            Referitor la numele festivalului, 'Invitație la Castel': castelul înseamnă, în primul rând, aspirație. În muzica folk, ideea de castel se întâlnește în multe creații, precum 'Om bun', Dan Andrei Aldea şi 'Castelul', de Adrian Păunescu. De asemenea, acest nume ne duce cu gândul la vremurile trecute, în care oamenii colindau țara dintr-un capăt până în celălalt, susținând cântări, în special la castele."

4.Cum vi s-a părut organizarea festivalului de anul acesta, în comparație cu cea de anul trecut?

V.T: "De fiecare dată începem o provocare, legat de faptul dacă îl facem sau nu. Totul pornește de la resurse. În fiecare an există recitaluri noi, concurenți diferiți. Unii concurenți care au participat la ediții trecute, vin la recital în deschiderea ediției curente sau participă la alte festivaluri prin țară.
          Nu consider că anul acesta a fost mai greu de organizat acest festival decât anul trecut, pentru că noi urmăm un șablon, trecem în revista fiecare posibilitate și vedem cât de amplu îl putem face."

5. Ce părere ați avut de concurenți?

V.T: "Ca în fiecare an, pe scenă urcă oameni foarte talentați și ni s-a confirmat lucrul acesta și în cadrul unui recital la USAMV (Universitatea De Științe Agronomice Și Medicină Veterinară), când toți interpreții au uimit publicul.
         Câștigătoarea concursului din cadrul festivalului Invitație la Castel de anul acesta, Mara Bisziok, este o persoană care transmite căldură, frumusețe și care are ceva de zis."

6. Ce invitați plănuiți să aduceți pe viitor pentru recitaluri?

V.T: "Încercăm în fiecare an să aducem recitaluri noi, dar îi invităm și pe cei care ne țin recitaluri an de an, precum Emeric Imre, Ioan Onișor, Ionuț Mangu, Magda Puskas, deoarece suntem o întreagă echipă. Anul trecut a fost invitat Mircea Vintilă, în timp ce anul acesta a fost alături de noi și Dinu Olărașu."

7. A fost greu să convingeți juriul să participe la acest eveniment? Ce părere au avut aceștia, în ansamblu, de festival?

V.T: "Nu a fost greu, deoarece majoritatea dintre ei au făcut parte din întreaga organizare, de la început. Emeric Imre ne-a bucurat cu jurizarea sa încă de la prima ediție a festivalului și este o persoană foarte potrivită pentru acest lucru. Florin Toloargă, autor și interpret de muzică folk, membru al cenaclului 'Altfel', a fost, de altfel, președintele juriului; un om, înainte de toate, drept, autorizat să își dea cu părerea. Din partea organizatorilor au mai jurizat și Laura Troșan și Magda Puskas.
         Ei au prezentat clasamentul și au fost unanimi în privința acordării premiilor. Noi dorim să urce pe scenă cât mai mulți tineri talentați; acesta este scopul festivalului nostru, să găsim cât mai multe talente și, chiar pot să spun, că din acest punct de vedere, scopul a fost atins mereu."

8. Aveți eventuale alte locații pentru evenimentele viitoare?

V.T: "Până în prezent, festivalul s-a desfășurat în 3 locații: Colegiul Racoviță, sala de spectacole a Cercului Militar și sala Auditorium Maximum, din incinta Colegiului Academic."

9. Ce idei doriți să promovați prin acest festival?

V.T: "În principal dorim să promovăm muzica folk, deoarece interpreții acestui gen muzical sunt foarte rar invitați la un concert de sine stătător. De asemenea, folkul este nemaipomenit, iar cei care 'aderă' la muzica folk sunt la fel de cool precum ceilalți. Și, nu în ultimul rând, mai dorim să promovăm ideea de voluntariat; întreaga echipă participă la eveniment ca voluntari. Dorim să atragem studenți, profesori și nu numai, care în mod deliberat, din timpul lor liber și uneori din propriul buzunar, ajută festivalul. Cu toții încercăm să construim un eveniment, de aceea lucrăm în echipă."

10. Folkul are o istorie destul de lungă, însă în rândul tinerilor din ziua de azi (a majorității), parcă începe să dispară. Ce mesaj aveți pentru aceia să-și îndrepte atenția spre acest gen de muzică? (personal am avut o experiență în care oamenii au întors capul privind ciudat înspre mine cand am început sa fredonez  melodia 'La o cană cu vin', a Magdei Puskas).

V.T: "Acea experiență de care mi-ai spus, îmi amintește de o scenă dintr-un film românesc, 'Prea târziu', în regia lui Lucian Pintilie; un film despre viața minerilor din Valea Jiului, unde într-o cantină, unde luau masa foarte mulți mineri, au venit 3 tineri, îmbrăcați în smoking și au început să cânte. Pe fetele întoarse către ei, se citea uimirea și, în mai puțin de câteva minute, s-a lăsat o liniște completă.
        Le e greu să înțeleagă că apartenența la genul acesta de muzică nu-i face mai slabi față de alții, care ascultă alte genuri. În schimb, muzica folk trebuie cunoscută. Părerea mea este că oamenii ar trebui să asculte întâi și abia apoi să hotărască dacă le place sau nu. Muzica folk este un suport pentru versurile poeziilor, însă în lumea în care trăim, pare că nu mai avem timp de metafore. Anii vor trece, muzica folk va merge înainte, în timp ce hiturile actuale nu vor mai fi mediatizate la fel."

11. Cum s-a desfășurat procedura de promovare pentru că din câte am observat anul acesta nu a avut amploarea celei de anul trecut?

V.T: "Festivalul nu a făcut niciodată exces de zel în promovare, deoarece aceasta aduce multe costuri. Dacă nu ai persoane implicate, e greu să promovezi. Sigur că promovarea de anul acesta a fost insuficientă, deoarece au apărut piedici și în rândul invitaților, care la început au confirmat, iar pe urmă au contramandat. La anul vom încerca să promovăm evenimentul din timp."


Data: 7 ianuarie 2012.

0 Pareri:

Trimiteți un comentariu

Care e parerea ta?