O zi din viata unui licean

Dorm. Mă trezeşte un sunet ciudat. Închid din nou ochii şi mă întorc pe partea cealaltă. "Ah, e alarma", îmi spun cu o oarecare lipsă de chef. Mă uit la ceas: 7 a.m şi îmi aduc aminte de o vorbă: "Timpul de somn necesar unei persoane obişnuite este... încă cinci minute", ceea ce mă determină să-mi arunc capul înapoi în perna aceea mare şi pufoasă, cu o imensă dorinţă de a mă pierde în ea.

"Gata!" mi-am spus hotărâtă. Mă ridic în picioare şi cu ochii abia deschişi, îmi "croiesc" drum spre bucătărie să-mi iau un pahar cu apă, având grijă să nu mă lovesc de uşi, pereţi sau orice alt obiect îmi iese în cale.

Fac duş, mă îmbrac. E 7.35: obişnuita "criză" de timp, din fiecare dimineaţă. Puţin dermatograf la ochi, după care îmi pun caietul în geantă (spun "caietul", deoarece am unul universal) şi în sfârşit, plec.

Ajung în staţie (sunt în întârziere), troleul tocmai a plecat, iar altul nu se iveşte în capătul străzii. Mă prefac că-s liniştită; aştept. Vine alt troleu (TRANSPORT ELEVI). Culmea: e plin de bătrani. : M-am obişnuit. Caut un loc să mă aşez; bineînţeles că nu găsesc.

Singurul lucru care îmi mai distrage atenţia de la veşnicele zgomote ale mediului urban, este acea "cutiuţă", pe care am umplut-o cu muzică. Volumul este dat la maxim.

În sfârşit, paşii mă îndreaptă spre liceu. Ajung la poartă. Dacă-l prind într-o stare bună, profesorul de serviciu mă lasă să intru în şcoală fără probleme. Daca nu, ori mă pune să fac stânga-mprejur (să merg după ţinută), ori îmi ţine o morală de zile mari, după care, cu greu, mă lasă să intru.

Urc scările spre clasă. Deja aud toată zarva. Urmează saluturile "neaţa", "sers" sau... deloc, acestea fiind urmate de aceleaşi întrebări, deja cunoscute de fiecare: "Ţi-ai facut tema la mate?"; "Ai învăţat poezia la română?"; "Am avut ceva la engleză?".

Cumva, cumva, cu o "viteză" foarte înceată, calvarul celor 7 ore a trecut (e drept că a fost îndulcit puţin de noi, cu un chiul în parc de la ora de desen - ne seacă -, dar asta e)

Acum, însă, urmează un nou drum stresant spre casă, prin praful şi aglomeraţia de zi cu zi a orelor de vârf din Cluj. Ajunsă acasă, îmi dau seama că nu am avut o zi prea bună, deci şi cheful meu e undeva aproape de 0. Mă pun să dorm câteva ore, iar când mă trezesc, am să văd în ce stare va fi cheful meu de a învăţa pentru ziua următoare.

(...)

După cum mă gândeam: nu voi face nimic pentru mâine. Pornesc mess-ul şi încep interminabilele conversaţii. Observ că e 1 noaptea. Ctrl+D şi merg să dorm. Dimineaţa, când alarma va suna din nou... o iau de la capăt, cu gandul că, poate, azi va fi MAI BINE...